Povești de viață: Mi-e frică de moarte

182

Salutare,
Sunt un cititor fidel al blogului tau de multi ani, desi nu comentez foarte des. Cred ca am undeva la 20-30 de comentarii. Am vazut postul referitor la catharsis si m-am gandit sa incerc sa ma plang cumva.

Cateodata am senzatia ca viata nu are niciun scop, ca orice as face tot voi muri si ca toate sunt in zadar. Degeaba invat, degeaba imi doresc lucruri materiale scumpe si le obtin sau orice alta chestie, degeaba am un job foarte ok, o persoana frumoasa langa mine, pentru ca intr-un final tot o sa mor si… nu ma aleg cu nimic.

Mi se pare ca viata este o iluzie, singura finalitate fiind moartea, adica nimic.

Ma ingrozeste ca intr-o zi o sa fiu la 2m sub pamant, intr-un sicriu si nu o sa mai stiu pe nimeni, nu o sa mai am rude, prieteni, nimic din ce am acum, nimic fizic, stiu ca nu o sa mai exist.
Religia nu-mi da nicio alinare. Daca as povesti unui preot, ma ia cu teoriile lui despre inviere, mantuire etc. Iar un psiholog nu stiu cat m-ar ajuta. Am incercat sa povestesc putin unor prieteni si nu a fost ok, mi-au spus ca am luat-o razna.

Sunt genul de persoana care se interiorizeaza, care gandeste prea mult si analizeaza lucrurile profund…
Ce bine era daca eram mai prost si nu ma gandeam la chestia asta.

Analizandu-ma mai bine, mi-am dat seama ca starea asta nasoala apare mai mult seara,inainte de somn. Probabil ca ziua sunt prea ocupat sa apuc sa ma gandesc si la asta.
M-am atasat prea mult de casa mea, de orasul meu, de oamenii din jurul meu, de ceea ce sunt, de viata…si nu vreau sa se termine vreodata.

Simt asa uneori cum e o clepsidra pt mine, care se scurge, un ceas care functioneaza ‘descrescator’ si mai am x ani si gata, plec definitiv si nu mai exist, nu mai stiu nimic.

Am o viata activa, urmeaza sa ma insor, am job foarte ok, incerc sa-mi ocup timpul cu diverse lucruri, dar nu functioneaza mereu, tot imi apar ganduri din astea.

Poate dupa ce o sa am copii o sa mi se vindece frica de moarte, prin scopul de a-i face pe ei fericiti.

Nu e un strigat de ajutor, nu imi afecteaza viata in mod semnificativ aceste ganduri.
In fine, sper ca nu am plictisit prea mult si chiar daca nu va fi postat, tot e ok ca am spus undeva, cumva.

Trimite și povestea ta, complet anonim:

Etichete: · · · ·

Tu ce parere ai?

Your email address will not be published. Required fields are marked *